Detalii despre articol

rri.ro
1 lună în urmă 224

Diversitatea etnică a Bucureștiului a fost consemnată de majoritatea celor care au trecut prin capitala Munteniei în decursul timpului. Pe lângă români, la București conviețuiau etnii balcanice, etnii central-europene și orientale. Între acestea din urmă, o pondere semnificativă o reprezentau armenii. Aceștia nu aveau o pondere numerică însemnată, ci una importantă la nivelul elitelor care creionau tendințele și orientările vremurilor. Bucureștiul armenesc a fost o realitate care a lăsat urme în mentalul colectiv și în memoria topografică. La un kilometru est de punctul 0 al capitalei României este Biserica armenească, în apropiere de ea se află și strada Armenească, locul de unde începea cartierul uneia dintre cele mai traumatizate populații din istorie. Cimitirul armenesc, odată la marginea de est a Bucureștiului, este acum unde începe cartierul Pantelimon, unul dintre cartierele Bucureștiului construite în anii 1970.             Un ghid mai potrivit pentru Bucureștiul armenesc nu putea fi decât un armean. Este vorba despre istoricul și jurnalistul Eduard Antonian, unul dintre cei mai activi membri ai comunității armenești din București. De la el am aflat despre primii armeni din București.  Primele urme de locuire datează din Evul Mediu când armenii au venit aici și au început negustoria. Dar despre o comunitate armenească bine închegată putem vorbi pe vremea negustorului Manuc. De altfel, el a făcut prima biserică armenească din București, din lemn, pe locul unde se află actuala biserică armenească, ridicată pe ruinele bisericii lui Manuc, în secolul 18, pe la 1760. Desigur că o biserică nu putea fi construită dacă nu existau enoriași, dacă nu exista o mahala armenească, dacă nu exista o școală. Cartierul armenesc din București ține de la Biserica armenească până la Obor, pe întreaga Cale a Moșilor. Nu s-a făcut niciodată o statistică, un recensământ, deci nu putem spune cu exactitate numărul armenilor, dar putem spune că în București erau câteva mii. Începând cu anul 1915, după genocidul armean din Imperiul otoman când au început să vină armenii refugiați, comunitatea s-a mărit.             Comunitatea armenească din București a fost una dinamică, a oamenilor cu o meserie și a celor întreprinzători. Eduard Antonian.  Armenii în majoritate erau mici meșteșugari, se ocupau cu negoțul, cu schimbul de bani. Erau potcovari, șelari, cizmari. Vindeau carne, erau măcelari. Vindeau carne armatelor, o duceau către turci. Veneau alți negustori, care la rândul lor aveau contracte cu armata turcă, și luau carne de aici. Armenii la rândul lor luau pielea vitelor din care se făcea echipament militar precum cizme, ranițe, saci de la armenii din Gherla, care erau cei mai mari crescători de animale din zonă. Armenii din Gherla, la rândul lor, aprovizionau și armata austriacă. Armenii dădeau și pe caiet, adică pe datorie. Vindeau mai mult și mai ieftin și de aceea au fost urâți de concurența evreiască și grecească. Acesta a fost succesul afacerilor armenești. Tradiția aceasta s-a păstrat până la venirea comuniștilor.             Bucureștiul armenesc însemna mai ales cartierul unde locuiau armenii. Viața cotidiană a armenilor bucureșteni este redată din propriile amintiri dar și din documentele epocii de Eduard Antonian.   Cartierul armenesc a fost foarte bine sistematizat, erau acele case-vagon, eu am copilărit într-o astfel de casă, tocmai pe Calea Moșilor. Se aduna acolo întreaga familie. Unde am copilărit eu au trăit cei trei frați Antonian cu familiile lor, cu neveste și copii. Mai era și o sumedenie de veri și neamuri. Se strângeau toți în curtea mare și se făceau mese mari, atmosfera era de neuitat. Toți vecinii se cunoșteau între ei, își beau cafeaua de dimineață, duminica se strîngeau și se duceau întâi la biserică și după aceea la cimitirul armenesc. Era o comunitate foarte unită, se ajutau foarte mult între ei. Unul dintre cei mai mari antreprenori din istoria României a fost armeanul Emanuel Mârzaian, cunoscut ca Manuc-bei, în a doua jumătate a secolului al 18-lea. Om de afaceri și diplomat, Manuc a ajuns în cele mai înalte sfere ale puterii în Imperiul otoman și Rusia. Rolul lui în apariția unui centru al afacerilor în București a fost esențial. Eduard Antonian.  Când s-a făcut Hanul lui Manuc, în 1809, el avea acolo o mică piață și oferea spațiu pentru prăvălii. Armenii erau scutiți de taxe, nu plăteau chirie pe acele dughene, totul gravita în jurul Hanului lui Manuc. Relațiile cu majoritatea românească nu au fost tensionate, armenii au fost considerați întotdeauna integrați, nu au ridicat niciodată niciun fel de problemă. Bucureștenii i-au fost foarte recunoscători lui Manuc deoarece a sistematizat toată zona aceea a Centrului Vechi prin construirea hanului. Să nu uităm de invazia turcă de la începutul secolului al 19-lea când Manuc a luat toate familiile negustorilor care erau în jurul lui și le-a găzduit la el în han. A închis porțile și turcii n-au putut intra. Manuc a adus un element de civilizație în Bucureștiul de altădată. Era ceva de admirat dacă te vedea lumea bună plimbându-te în jurul Hanului lui Manuc. Terenul pe care a fost construit Hanul lui Manuc i-a fost vândut acestuia de voievodul Ghica la un preț modic pentru că Manuc îi promisese că va reface toată acea zonă.             Urmele Bucureștiului armenesc de azi se văd mai puțin ca în trecut, dar unele sunt încă acolo. Orașele se transformă și vremurile se schimbă și nici capitala României nu stă în loc.

Distribuit de paginile:

Paginile Facebook ce au distribuit articolul